E greu sa-ti gasesti drumul in viata

Mi-am inceput cariera in psihologie si am pasit pe drumul vocatiei pentru ca mi-am dorit sa ma iubeasca niste fete care nu erau pe atunci de nasul meu si m-am incapatanat in continuare sa raman nemangaiat si nefutut daca nu se intampla exact cu cine vrea muschiul meu fesier.

Versiunea scurta: am reusit sa obtin ce vreau educandu-ma si experimentand exact asa cum inveti si experimentezi orice abilitate.

Apoi, cumva cu suferinta asta alinata, am vazut in jur durerea oamenilor din aceleasi motive: iubiri si atractii care ramaneau fara ecou.

Stii ca ai vocatie cand suferinta altora te misca cel putin la fel de tare ca a ta proprie si decizi sa faci ceva pentru asta.
In anul 2 la facultatea de psihologie, desi inca student, fiind voluntar din pasiune, deja aveam peste 300 de studii de caz cu baieti si barbati cu varste intre 17 si 60 de ani si erau cazuri grele. Suficient de disperati ca sa intre sub anonimat pe forumul underground Arta Seductiei si sa isi verse sufletul.

Si ghici ce?

Suferintele lor erau sufletesti, nu erau despre futut. Isi doreau sa faca sex cu femeile pe care le placeau pentru a simti conexiunea cu ele. Altii isi doreau validarea si acceptarea sociala ( cine nu o vrea?) . Altii isi doreau sa se simta iubiti pur si simplu.
Insa culmea, desi barbatii sunt considerati futiciosi, fiecare poveste in parte era o drama si o suferinta sufleteasca.

Am inteles atunci si in 15 ani nu s-a schimbat nimic, ca intr-o lume total deconectata, sexul a ramas una din foarte putinele modalitati autentice de a ne mai putea conecta cu adevarat la o fiinta umana si conexiunea este ceea ce si barbatii si femeile cauta.

Si daca veti intalni barbati sau femei care fac sex compulsiv si inconstient, avand doar o dorinta obsesiva, sa stiti ca nu ati intalnit decat un om care nu mai stie cum sa se conecteze altfel la viata dar simte esenta de adevar si legatura dintre sexualitate, umanitate, spiritualitate fara insa a o putea explica asa bine :)

Si dupa toti anii astia de munca, azi incepe sa imi fie clar ca pentru a rezolva problemele sufletesti ale barbatilor, prima oara trebuie lucrat cu femeile.

Misiunea lor nu e deloc usoara si are vreo 3 etape.
1. Sa ierte cu adevarat in inima lor ultimii 12.000 de ani de societate patriarhala si ego masculin in care femeia si feminitatea au fost tratate ca vitele, ca o marfa, ca decor pe terenul luptei pentru putere a barbatilor.
2. Sa se elibereze de prejudecatile si conditionarile religiei, societatii si a controlului masculin, in ceea ce priveste sexualitatea si feminitatea proprie. Si pentru asta, e nevoie sa devina ”nesantajabile” si ”nemanipulabile”. Adica sa aiba incredere ca isi pot purta de grija atunci cand mizeria ego-ului masculin va trece prin purgatoriul sufletesc al trezirii, moment in care orice poate fi folosit impotriva feminitatii si sexualitatii ei, va fi folosit.
3. In aceasta ultima etapa, barbatul va fi la pamant, ametit, dar inca viu si acum trezit dupa un somn de 12.000 de ani. Si va avea nevoie de toata dragostea, grija, incurajarea si inspiratia pe care doar o femeie si o feminitate eliberata le poate oferi. Si atunci, lumea va deveni din nou in Paradis.

Fara razboi, fara ura, fara saracie, fara boala.

Asa sa ne ajute Dumnezeu :)

P.S. De unde cifra asta de 12.000 de ani? Surse care aparent nu au legatura intre ele, converg spre un cataclism acum 12.000 de ani care a dat un reset speciei umane si a scos plantele ce contin DMT ( molecula spiritului) din alimentatia oamenilor, DMT care este produs in glanda pineala in mod natural. Astfel, a aparut aceasta ”adormire” spirituala si aparitia unui ego puternic masculin care ne-a dus azi ca societate intr-un dezechilbru extrem. Pentru cei curiosi, se poate incepe cu Graham Hancock ( dovezi stiintifice legate de un cataclism acum aproximativ 12.000 de ani ) si Terence Mckenna ( activist al trezirii constiintei umanitatii pe una din caile cele mai rapide si poate singurele ce mai pot salva situatia in al 12-lea ceas- consum de DMT sub orice forma legala, accesibila sau posibila)

sursa: Pera Novacovici